La invitația Școlii de Arte și Meserii “Trinitas“ din Târgu Frumos, elevii liceului nostru au împărtăși din bucuria lor prilejuită de apropierea sărbătorii nașterii Domnului elevilor și profesorilor instituției care ne-a invitat. Activitatea a avut loc marți, 20 decembrie 2011.
Împărtășind și primind bucuria
La invitația Școlii de Arte și Meserii “Trinitas“ din Târgu Frumos, elevii liceului nostru au împărtăși din bucuria lor prilejuită de apropierea sărbătorii nașterii Domnului elevilor și profesorilor instituției care ne-a invitat. Activitatea a avut loc marți, 20 decembrie 2011.
Corul "Schola cantorum" in turneu
Cu ajutorul bunului Dumnezeu și la inițiativa părintelui Cristian Dumea, corul "Schola cantorum" a fost în zilele 16 - 19 decembrie 2011 într-un turneu prin Roman și în jurul acestui municipiu unde a susținut un concert de colinde însoțit de recitarea unor poezii religioase. Obiectivul principal a fost de a aduce bucurie în sufletele credincioșilor și de a menține vie tradiția colindului. Turneul s-a desfășurat după următorul program:
- Vineri, 16 decembrie 2011, corul a susținut un mini-recital în centrul orașului, apoi la ora 18,00 în parohia "Isus, Bunul Păstor" spre bucuria părintelui paroh Fărcășel Francisc și a credincioșilor de acolo;
- Sâmbătă, 17 decembrie 2011 încă de dimineață corul a fost invitat de onoare în deschiderea concursului "Obiceiuri și tradiții pe valea Siretului" organizat în comuna Tămășeni; seara, începând cu ora 18,00 în parohia romano-catolică din Buruienești a susținut concertul de colinde spre bucuria preoților franciscani de acolo și a credincioșilor de acolo;
- Duminică, 18 decembrie 2011, la ora 18,00, corul s-a deplasat în parohia romano-catolică "Arhanghelul Mihail" din Săbăoani unde a adus zâmbetul pe buzele multor oameni care au ascultat cu o deosebită atenție colindele din repertoriul corului;
Aceste manifestări artistice și-a pus amprenta în sufletele celor prezenți și totodată a readus în inimi bucuria Nașterii Domnului nostru Isus Cristos. Sperăm ca evenimentele de acest gen să prisosească și să aducă rod în inimile tuturor!
Crăciun binecuvântat!!!
De ziua națională a României
(Mihai Eminescu)
Întâlnire cu părinții
Proiectul Comenius - Rediscover the Real European Values (Estonia)
Ca si în Romania participantii au fost:
Cyprus - Ayios Dometios Gymnasium Nicosia
Estonia - Tallinna Inglise Kolledz France - Institution Notre Dame
Italy - Instituto Comprensivo di Gatteo
Italy - VII Instituto Comprensivo G.A. Costanzo
The Netherlands - Maarten van Rossem
Norway - Aa ungdomsskole
Romania - Liceul Teologic Romano-Catolic
„Sf. Francisc de Assisi” Roman
Romania - Scoala „Mihai Eminescu” Roman
Spain - I.E.S. Politecnico de Vigo
Turkey - Kemal Turkler Ilkogretim Okulu
A fost un moment deosebit în care au iesit în evidentă valorile fiecărei tări care au fost reprezentate în acest proiect. De asemenea tema centrală a fost „Traditii de căsătorie”. Astfel că la final a rezultat clipul pe care se poate urmări mai jos.





Mărturii de la Medjugorje
Cu alte cuvinte ceea ce au trăit colegii noştri a fost minunat şi suntem convinşi că Mama noastră Cerească îi va răsplăti. Prin urmare dacă vrem să trăim o experienţă spirituală profundă, trebuie să „profităm” la maxim de aceste oportunităţi.
EXPERIENȚA DIN POLONIA
Dimineața am vizitat Muzeul Etnografic din oraș, unde am învățat cum să facem modele in hârtie, un obicei specific acestei regiuni. De asemenea, am aflat că acestea erau folosite nu numai ca decorațiuni ci și în scop religios. După-amiază ne-am întâlnit cu grupul polonez la școala dintr-o localitate apropiată. Am făcut cunoștință și am avut lecția introductivă în ceea ce privește fotografia. Seara am organizat o mica petrecere românească in cadrul căreia polonezii au învățat dansuri populare românești.
După micul- dejun, am avut ocazia sa facem fotografii in doua dintre parcurile naturale din regiune, fiecare având ceva aparte în ceea ce privește solul si tipurile de copaci. Am vizitat și o biserică gotică din secolul al XVII-lea. După-amiază, am mers din nou la școala, unde am învățat să lucrăm în photoshop. Seara le-am arătat polonezilor prezentările noastre in Power Point, iar ei ne-au arătat un scurt filmuleț despre țara lor.
A patra zi în Polonia am petrecut-o doar la școala din Lelis. În prima parte a zilei am învățat să confecționăm flori din hârtie creponată, o altă tradiție importantă a regiunii. Apoi am desfășurat un proiect în echipă, legat de hobby-urile noastre.
Ziua 5- 14.10.2011
Astăzi am mers la Centrul de informare al Uniunii Europene din Ostroleka unde am vizionat o prezentare despre Anul European al Voluntariatului 2011. Apoi, la școală, am păstrat aceeași tema, în cadrul unui concurs de desene denumit "The European citizens in the 21st century". Seara, am ilustrat activitățile fiecărei zile petrecute aici, lucrul fiind tot in echipe, deoarece se pregătește un "book" dedicat acestui proiect.
Astăzi am mers la sediul fundației polonezilor unde ,împărțiți pe doua grupe am desenat coperțile „book-ului” dedicat acestui proiect. În a doua parte a zilei, după prânz, ne-am întâlnit in același loc unde am organizat o expoziție a celor mai bune fotografii făcute în decursul acestui proiect, pentru ca mai apoi o comisie formată din doua personalități locale, unul provenit din partea primăriei și respectiv responsabilul fundației, care au premiat doua dintre cele mai bune fotografii,din grupul nostru câștigând Richardo Baciu.
Așadar, în urma a ceea ce au spus colegii noștri, nu dorim decât să încurajăm astfel de inițiative, de proiecte care au ca scop cunoașterea și unitatea națiunii.
Jubileu de 70 de ani de la moartea Sfântului Maximilian Maria Kolbe
Simpozionul a început cu o frumoasă oră Mariană în Capela Institutului Teologic Franciscan, apoi Pr. Pavel Bulai a deschis conferința prin adresarea unui cuvânt de bun venit invitaților: Sr. Raffaella Aguzzoni președintele internațional A.M.D, Pr. Raffaelle Di Murro O.F.M Conv și membrilor asociației A.M.D din România.
Totodată, pr. Sebastian Diacu, pr. Pavel Bulai, pr. Mihai Gal cât și pr. Bernadin Duma împreună cu invitații din străinătate au prezentat mai multe informații legate de viața Sfântului Maximilian Maria Kolbe cât și despre devoțiunea sa față de Neprihănita Fecioara Maria și înființarea Armatei Maicii Domnului.
Simpozionul a avut un ecou spiritual deosebit, terminându-se cu Sfânta Liturghie în Capela Institutului nostru, l-a care a participat toți preoții prezenți la conferință, împreună cu membrii Armatei Maicii Domnului.
Maximilian Kolbe, s-a născut la 7 ianuarie 1894 înZduńska Wola, într-o familie de țesători săraci polonezi. La botez i s-a pus numele Raimond. Copil fiind, pe când se ruga în fața unei statui a Maicii Domnului, Fecioara Maria i-a arătat două coroane, una de trandafiri albi, alta de trandafiri roșii, și i-a propus să aleagă. Raimond le-a luat pe amândouă: ele sunt simbolul vieții sale de curăție sufletească și de jertfă față de aproapele și față de biserica lui Cristos.
În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creștinii din lumea întreagă, deși sub apăsarea celui de al II-lea război mondial, se pregăteau pentru sărbătoarea ridicării cu trupul își sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, sărbătoare care se celebrează în Biserica romano-catolică. Pe când mulțimile credincioșilor aduceau la altarele Maicii Domnului buchete de flori, din infernul creat de ura și lăcomia oamenilor, din Oswiecim (Auschwitz) un suflet curat și curajos se îndrepta către lăcașurile cerești, spre a depune la tronul Celei fără de pată, omagiul unei vieți jertfite Fecioarei Neprihănite și mântuirii sufletelor.
Era sufletul preotului polonez Maximilian Kolbe, care în ziua de 14 august 1941, după două săptămîni de înfometare absolută și în urma unei injecții cu formol, a murit în «celula morții» din lagărul de exterminare, de tristă amintire, care a marcat istoria lumii într-un mod ireversibil. Maximilian Kolbe, spre deosebire de alții a fost aruncat în celula morții la cererea sa, în locul unui deținut care, la momentul începerii procesului de beatificare, a dat mărturie despre viața exemplară pe care a dus-o preotul. Se afla la lagărul de la Auschwitz din luna mai, și, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoților. Insultele nu i-au atins sufletul, dar prin modul în care s-a comportat i-a întărit pe ceilalți deținuți, spovedindu-i.
El îi trimite o scrisoare mamei sale înainte de fi arestat de către autorități:
„Dragă mamă. Spre sfârșitul lunii mai, am sosit cu un convoi în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Totul este în regulă, dragă mamă. Poți fi liniștită în legătură cu mine și cu sănătatea mea, deoarece bunul Dumnezeu este pretutindeni și El se gândește cu o iubire mare la toți și la toate. Ar fi bine să nu îmi mai scrii până nu îți trimit eu o altă scrisoare, deoarece nu știu cât timp voi mai fi aici. Te salut cu drag și te sărut, Raymond Kolbe.”
Sfântul Maximilian Maria Kolbe, a fost Beatificat în 1974 la Roma, Vatican de Papa Ioan Paul al VI-lea și Canonizat în 1982 la Roma de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Ziua operelor şi a faptelor bune
Am avut ca punct de reper un pasaj din Evanghelia după Sfântul Luca (10, 1-9): „În acel timp, Domnul a ales încă şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare cetate sau loc pe unde avea să treacă el. Şi le-a zis: „De secerat este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul său…”. După ce am participat cu toţii la Sfânta Liturghie, am plecat doi câte doi în satele din apropierea oraşului Roman, cu scopul de a face fapte bune, aşa cum au plecat şi cei şapte zeci şi doi de ucenici trimişi de Isus.
COMENIUS
Comenius este prima componenta a Programului de Invatare pe Tot Parcursul Vietii. Se adreseaza institutiilor de invatamant preuniversitar de stat si private (de la gradinite la scoli postliceale) si tuturor membrilor comunitatii educationale care isi desfasoara activitatea in acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum si autoritatilor locale, asociatiilor de parinti sau ONG-urilor care activeaza in domeniul educational.
Comenius sprijină financiar realizarea de parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic, reţele de parteneriat şcolar, precum şi participarea la stagii de formare iniţială şi continua pentru a creşte calitatea şi a consolida dimensiunea europeană în educaţie.
Programul Sectorial Comenius, la nivel european, urmareşte o ţintă foarte ambiţioasă, şi anume să implice in activităţi educaţionale de cooperare cel puţin trei milioane de elevi până in anul 2013.
De asemenea, Comenius urmăreşte:
• Dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale si lingvistice europene în rândul profesorilor şi elevilor;
• Sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare dezvoltării personale pentru integrare profesională şi cetăţenie activă.
Noi sperăm şi credem că acest proiect este un ecou puternic în rândul noii generaţii.
„Let's do it, Romania!”
Așa a început totul. Au urmat multe întâlniri si discutii, în vederea obţinerii unor reacţii sau chiar stabilirea unor variante de colaborare. Lucrurile s-au conturat treptat, iniţiativa grass-root a fost cea care a mers de la sine, oamenii alăturându-se cu entuziasm cauzei”. (http://www.letsdoitromania.ro/ideea/lets-do-it-romania)
Activitatea misionară franciscană în Ghana
Uneori, avem curiozitatea să aflăm care este activitatea unui misionar în Africa, sau ne întrebăm care este modul de viață a oamenilor de acolo.
Însă, pentru a afla mai multe amănunte, cu ocazia zilei de formare, l-am avut invitat în mijlocul nostru pe pr. Paul Panţiru, misionar în Ghana. Sfinţia sa, se află de cinci ani in această țară și ne-a vorbit despre activitatea pe care o desfăşoară acolo, dându-ne detalii despre viaţa oamenilor din Ghana.
Din mărturia părintelui, am aflat foarte multe lucruri interesante legate de stilul de viață, obiceiuri și tradiții ale oamenilor, iar ca să fie cât mai convingător, am vizualizat o serie de fotografii, din care se înţelegeau foarte bine cele subliniate mai sus.
Îi mulţumim părintelui Paul Panţiru pentru mărturia pe care a făcut-o, fie ca rugăciunile noastre să-l însoţească în activitatea sa.
Anul școlar 2011-2012 început cu dreptul!
Așa cum se obișnuiește, am participat la Sfânta Liturghie în capela Institutului Teologic împreună cu părinții formatori și corpul profesoral cerând lui Dumnezeu binecuvântare și susținere în noul an școlar. Domnul Remus Grăjdeanu, reprezentantul primăriei Roman, la sfârșitul Sfintei Liturghii, a dat citire mesajul domnului primar, Laurenţiu Dan Leoreanu, încurajându-ne și îndemnându-ne să ne pregătim bine pentru viață.
Părintele Marius Vătămănelu, Vicarul Provincial, ne-a onorat cu prezența sa. El a prezidat Sfânta Liturghie, la sfârșitul căreia a mulțumit și a încurajat corpul profesoral, părinții formatori și pe noi elevii pentru a păși cu fruntea sus în noul an școlar.