Serata fraterna


În seara de sâmbătă, 13. 04. 2012, începând cu orele 20:00, am avut ocazia de a ne relaţiona într-un mod total diferit de modul  în care ne relaţionăm zilnic. Atunci a avut loc serata fraternă, prima din anul şcolar 2012-2013.

                 În timpul seratei, unii dintre colegii noştri au pus în scenă scurte momente amuzante, care au reuşit să ne ajute să ne destindem. Toate aceste momente  ne-au ajutat să ne relaxăm după câteva săptămâni de şcoală.


Hirotonire intru diaconat


După ce seara trecută am celebrat Transitusul, astăzi am asistat la o ceremonie fastuoasă, şi anume la celebrarea hramului comunităţii de la Roman, celebrare în care a avut loc şi sfinţirea întru diaconat a 20 de fraţi, dintre care 16 pentru OFMConv, provincia Sf. Iosif, din România, 3 pentru OFMCap, iar unul pentru congregaţia Fii Iubirii Milostive.

La această sărbătoare au participat: Ps. Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, superiori ai congregaţiilor din care fac parte noii diaconi, dar şi numeroşi  preoţi, şi credincioşi.

 


Început de an şcolar 2012-2013


 

După o vacanţă bine meritată, a venit şi  timpul să ne întoarcem la şcoală. Astfel că la data de 16.09.2012, cu toţii, mici şi mari ne-am întors la şcoală, urmând ca Luni, 17.09.2012, să începem în mod oficial cursurile.

După ce am cunoscut  noua echipă  formativă, şi am celebrat sfânta liturghie de deschidere a anului şcolar, ne-am îndreptat către sălile de clasă, spre a ne reîntâlni cu diriginţii şi a discuta diferite aspecte ce ţin de o bună organizare.

Îi cerem ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi în acest an, pentru unii, un an în care trebuie să se decidă în privinţa viitorului, iar pentru altii, un an de început; cu toţii ne încredinţăm lui Dumnezeu, şi ne angajăm să fim sârguincioşi, şi astfel să obţinem rezultate bune.


Comenius- O cale spre noi descoperiri întru cunoaștere și prietenie



Comenius- O cale spre noi descoperiri întru cunoaștere și prietenie


În perioada 1-7 octombrie o delegație a Liceului Teologic Romano- Catolic „Sf. Francisc de Assisi” Roman, formată din elevii Ignat Lucian (clasa a XII-a) și Blăjuț Silviu (clasa a XI-a) împreună cu preoții profesori Fabian Blaj şi Iosif-Eduard Cadăr, a întreprins o călătorie în Franța, la Toulon (regiunea Provenţa-Alpi-Coasta de Azur, departamentul du Var) în vederea desfășurării activităților proiectului european
Comenius, intitulat “Rediscover the real European values” – „Să redescoperim adevăratele valori europene”, finanţat de Comisia Europeană prin programul LLP. Delegaţia Seminarului nostru s-a deplasat împreună cu aceea de la Şcoala „Mihai Eminescu” din Roman, condusă de doamna profesor Paula-Odille Doğan, coordonatoarea prezentului proiect.

Franţa este a şasea ţară care a găzduit în această toamnă pe profesorii şi elevii participanţi din cele 9 ţări şi 11 şcoli partenere, după cum urmează:

România – Şcoala „Mihai Eminescu”, Roman (şcoală coordonatoare) Cipru – Ayios Dometios Gymnasium, Nicosia Estonia – Tallinna Inglise Kolledz, Tallinn Franţa – Institution „Notre-Dame”, Toulon Italia – Instituto Comprensivo di Gatteo Italia – VII Instituto Comprensivo „G.A. Costanzo”, Siracusa Olanda– Maarten van Rossem, Arnhem Norvegia – Aa ungdomsskole,Lyngdal România – Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi”, Roman Spania – I.E.S. Politecnico de Vigo Turcia – Kemal Turkler Ilkogretim Okulu, Istanbul.

Călătoria şi activităţile din Franţa, găzduite şi organizate de echipa de profesori şi elevi de la Institutul „Notre-Dame”, din oraşul Toulon, au avut un farmec aparte. După ce în timpul călătoriei spre Franţa, s-au bucurat de frumuseţea naturii şi diversitatea locurilor de pe Coasta de Azur seminariştii, elevii și profesorii participanți au avut ocazia de a cunoaște oameni foarte primitori, de a-și face noi prieteni, întâlnind acolo adolescenţi ca şi ei, plini de energie, de talente şi de idealuri. Institutul „Notre-Dame” ne-a deschis larg porţile, iar colectivul de profesori şi elevii ne-au întâmpinat cu entuziasm, francheţe şi spirit de prietenie, arătându-ne cu naturaleţe şcoala lor foarte apreciată în zonă, întrucât oferă elevilor săi posibilitatea de a participa atat la un program educațional cît și pastoral, insistându-se, prin activitățile școlare pe formarea moralității și a spiritului de caritate la elevi. În timpul activităţilor din şcoală, elevii din toate ţările şi şcolile participante au putut să prezinte sportul naţional al ţării lor, să vorbească despre eroii lor reprezentativi, din trecut şi de astăzi, realizând apoi o revistă cu materialele şi informaţiile adunate, au încercat să-i facă pe colegii lor din țările partenere să redescopere frumusețea lecturii prin prezentarea unei cărți importante din literatura națională (în cazul nostru fiind prezentată cartea Amintiri din copilarie de Ion Creangă) şi, mai mult, să participe la anumite ore de curs alaturi de elevii francezi precum și la un concurs de “Petanque”- sportul tradițional francez.

In plus au putut descoperi tradiții artistice și valori ale regiunii Provence în care e situat orașul gazdă Toulon și anume moara tradițională de ulei de masline de la Partegal, făbricuţa de dulciuri din Aix-Les-Milles şi atelierul de figurine din lut din Aix al familiei Fouque.

Deasemenea profesorii participanți au avut ocazia de a cunoaște sistemul de invățământ francez, să participe la discuții și decizii cu privire la activitățile viitoare ale proiectului și in final sa ia parte la o evaluare la nivel de parteneriat, necesară pentru bunul progres al proiectului în viitor.

Mulţumim din suflet Franţei şi prietenilor noştri de la Institutul „Notre-Dame”! Suntem convinşi că experienţa frumoasă de acolo reprezintă pentru elevii , profesorii şi seminariştii participanţi (cât şi pentru cei rămaşi acasă, cărora ei le-au povestit lucrurile inedite de care au avut parte) o nouă treaptă spre cunoaștere, spre a fi adevăraţi oameni care ştiu să trăiască şi să aprecieze valorile proprii şi ale celorlalţi.




Între timp, continuăm activitățile proiectului și privim încrezători spre următoarea întâlnire transnațională care se va desfăşura în luna martie în Cipru.