Dialog inter-religios





Sâmbătă, 22 ianuarie a.c. elevii Liceului Teologic Franciscan au făcut o vizită comunităţii evreieşti la Sinagoga din Roman, avându-l drept preşedinte pe d-l profesor Iancu Wexler, care ne-a primit cu mare ospitalitate (iar acest lucru nu e de mirare pentru că face parte din cultura poporului evreu).

Vizita noastră a fost una de tip formativ din mai multe puncte de vedere: uman-relaţional, cultural-informaţional, cultual-spiritual. Pentru aceasta îi suntem recunoscători d-lui preşedinte al Comunităţii evreieşti din Roman, care a contribuit decisiv la această zi de formare, inserându-ne în istoria lor locală, în cultul lor mozaic şi, nu în ultimul rând, vorbindu-ne de marile lor personalităţi care au contribuit substanţial, prin activităţile lor profesionale, la creşterea şi dezvoltarea culturală dar şi economică a oraşului nostru.

Majoritatea eram pentru întâia oară într-un astfel de locaş de cult. Sigur, curiozitatea şi interesul din partea elevilor a fost mare, ţinând cont şi de cascada de întrebări care s-a revărsat asupra d-lui Wexler. Pe de altă parte era şi normal să fie aşa, pentru că erau, cu adevărat, pentru prima dară la o astfel de „oră deschisă” la Istoria Religiilor, cu titlul: Poporul evreu între istorie, cult şi personalităţi marcante.

Ne-am simţit împreună ca un adevărat popor al lui Dumnezeu, adunat pentru a-l cunoaşte mai mult şi a-I fi recunoscători pentru marile sale opere pe care le-a săvârşit de-a lungul istoriei, începând cu Patriarhii şi terminând cu Domnul nostru Isus Cristos.

În final, am adus un omagiu poporului evreu pentru contribuţia lor în mijlocul comunităţii noastre, folosindu-ne de cuvintele pe care le-a scris unul dintre cei mai mari romancieri ai lumii, şi anume, Lev Tolstoi. Practic este o caracterizare pe care el a făcut-o poporului evreu.

Redau mai jos câteva din gânduri sale cu privire la aceasta:

Un evreu e o fiinţă sacră, care şi-a procurat focul etern din cer şi cu el a iluminat pământul şi pe cei care trăiesc pe el. El este primăvara şi sursa din care celelalte naţiuni şi-au inspirat religiile şi credinţele. Un evreu e un pionier al culturii. Un evreu e un simbol al toleranţei civile şi religioase… un evreu e un simbol al eternităţii: naţiunea pe care nici uciderea, nici tortura, nici focul, nici sabia civilizaţiilor nu au putut să o şteargă de pe faţa pământului. Un evreu e etern, el este încarnarea eternităţii.

pr. Teofil Petrișor

Un comentariu:

Pr. Damian Pătrașcu spunea...

Interesantă vizită. Trebuie să merg și eu