5 decembrie 2009: Sesiunea de referate şi comunicări Credinţă şi statornicie

În contextul zilei naţionale a României, Marea Unire, şi în contextul în care Ordinul Fraţilor Minori Conventuali aminteşte evenimentul petrecut acum 800 de ani când papa Inocenţiu al III-lea a aprobat forma de viaţă pe care Sfântul Francisc a ales-o pentru sine şi pentru cei care au dorit să îl urmeze, Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman a organizat sesiunea de referate şi comunicări „Credinţă şi statornicie”.


La această sesiune au participat dl. profesor Petru Flenchea alături de pr. Lector Dr. Sebastian Diacu împreună cu profesori şi elevi de la mai multe licee din Roman.


În contextul istoric pe care îl trăim constatăm mereu nevoia de unitate şi comuniune care trebuie întreţinută de credinţa în Dumnezeu. Comuniunea nu înseamnă excluderea celorlalţi, dar a pune împreună darurile individuale pentru a construi binele comun în respect faţă de toţi cei care sunt diferiţi.


Niciun comentariu: