Prietenii lui Isus în vizită la seminarul de la Roman
















Având conștiința că suntem datori să lucrăm cu inimă largă în câmpul vocațional, Comisia pentru Animare Vocațională a organizat în cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman joi, 15 iulie 2010 o întâlnire cu ministranții din parohiile franciscane numită „Prietenii lui Isus”.

Această datorie nu e proprie doar celor care lucrează în formare, dar fiecărui frate. În această perspectivă am constat interesul comunităților noastre care au participat nu doar cantitativ, dar și calitativ la această acțiune. Am fost așadar bucuroși să îi primim pe ministranții din Luizi-Călugăra, Buruienești, Târgu-Trotuș, Nisiporești și cei din Baia-Mare.

După cuvântul de bun venit și o scurtă prezentare a realității seminarului franciscan, ministranții cu timiditate ori curaj au avut posibilitatea să se prezinte și să-i salute pe ceilalți.

Momentul deosebit a fost acela al Sfintei Liturghii prezidate de fr. Teofil Petrișor, la care au fost prezenți pe lângă frații din echipa formativă a seminarului, responsabilii ministranților din comunitățile care au participat la întâlnire și frații noștri Gabriel Budău care activează în Germania și fratele Petru Andrieș care muncește în Franța.

Fratele Petru ne-a bucurat în cadrul predicii cu mărturia sa despre drumul formativ pe care l-a trăit de pe vremea în care își dorea să fie ministrant, dar și cu realitatea diferită pe care a întâlnit-o în comunitatea sa de la Tarbes.

Animarea cântecelor din cadrul celebrării euharistice a fost pregătită și condusă de către fratele Petrică Sascău. Ministranții și-au adus aportul la solemnitatea momentului prin faptul că au purtat cu ei hainele de ministranți pe care le-au îmbrăcat transformând capela Institutului într-un cenacol de întâlnire a Prietenilor lui Isus.

Dar după prinz a venit momentul ceva mai așteptat al concursurilor sportive și al alergării prin curtea seminarului. Bucuria li se citea pe chipuri! Și noi ne bucurăm și dorim să continuăm cu diferite manifestări și pe viitor.

Domnul să facă să rodească ceea ce s-a semănat !

Un comentariu:

Anonim spunea...

Sunt un ministarnt din comuna Luizi-Calugara in aceasta vizita la seminarul de la Roman ma-m simtit foarte bine.Toti ministranti din Luizi-Calugara mai vor o asemenea vizita.