23 octombrie 2010: Scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea adresată seminariștilor (zi de formare)

Cu ocazia încheierii anului Sfintei Preoții, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat printr-o scrisoare, tuturor seminariștilor din lume.

Părintele spiritual, Teofil Petrișor, ne-a citit, interpretat și explicat cuvintele adresate și nouă. În scrisoare, Sanctitatea Sa ne-a vorbit despre faptul că prezența noastră în seminar nu este rol al hazardului ci o lucrare a Duhului Sfânt în noi și despre nevoia, rolul și importanța preotului în lume cât și problemele cu care se confruntă seminariștii și preoții în ziua de astăzi.

În finalul scisorii, Sfântul Părinte ne îndeamnă să ne rugăm pentru el la fel cum și el se roagă pentru noi. În cadrul Sfintei Liturghii, cu care s-a încheiat și ziua de formare, fiecare clasă și-a prezentat rodul meditării acestor gânduri din inima papei.

Niciun comentariu: