26-27 martie 2010: Noapte de rugăciune

Apropiindu-ne de săptămâna minunată a mântuirii noastre întreaga comunitate a Liceului Teologic Romano-Catolic "Sf. Francisc de Assisi" din Roman din seara de 26 martie 2010 până a doua zi precum apostolii ne-am străduit să îl petrecem pe Isus pe drumul greu trăit de El la împlinirea misiunii sale pe pământ.
Afară în jurul unei mese, pr. Teofil Petrişor, directorul spiritual al seminarului, ne-a introdus în intimitatea Cenacolului oferindu-ne simbolic pâine şi vin. Apoi luând ştergarul a spălat ucenicilor picioarele imitând umilinţa Mântuitorului care prin jertfa sa a spălat omul de păcatul său.



Însoţirea lui Isus ne-a condus în continuare în Grădina Măslinilor şi de acolo pe toată calea crucii.



Toată noaptea a însemnat pentru noi o continuă adoraţie în cânt


şi rugăciune (cel puţin pentru cei care au avut mai multă tărie).






A doua zi acest profund moment de rugăciune s-a încheiat cu celebrarea sfintei Liturghii în cadrul căreia fiecare a putut să reflecteze şi să împărtăşească ceea ce a trăit alături de cel care ne iubeşte.








Niciun comentariu: