Dacă obişnuinţa noastră este aceea de a vedea vorbind despre Dumnezeu preoţii şi persoanele consacrate luni, 23 noiembrie 2009 am avut parte de o atfel de experienţă. Veniţi din Franţa, Cehia, Lituania şi Insulele Reunion, opt tineri cu experienţe diferite de viaţă au venit să dea mărturie că a crede în Dumnezeu este o mare bucurie şi o împlinire adevărată a vieţii.
Jeunesse Lumière este o şcoală catolică internaţională deschisă tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani, indiferent de naţionalitate. Tinerii sunt invitaţi să ia un an sabatic, desprinzându-se în acest interval (între lunile septembrie-iunie) de ritmul de viaţă anterior şi de ceea ce făceau până atunci, pentru a trăi împreună.
După un an trăit în şcoala Jeunesse Lumière, tinerii se reîntorc la ocupaţiile de dinainte: unii îşi continuă studiile, alţii munca, unii se decid pentru viaţa de căsătorie, iar alţii intră într-un seminar sau într-un institut de viaţă religioasă.
Prezenţa lor în diferite comunităţi, grupuri, unde dau mărturie despre trăirile lor, reprezintă un răspuns la mesajul papei Ioan Paul al II-lea adresat tinerilor: "Primii misionari ai tinerilor sunt tinerii înşişi".
Redăm în continuare mărturia unuia dintre aceşti tineri:
"Vă voi prezenta modul în care Dumnezeu a venit în viaţa mea. Provin dintr-o familie catolică. Mergeam în fiecare duminică la Liturghie, participam la cateheze. Copilăria a fost fără probleme. Am fost cu adevărat iubit de părinţi. Începând cu adolescenţa, am observat violenţa celor din şcoala în care eram. Nu eram deloc obişnuit. Nu regăseam în colegi dragostea pe care eu o trăiam în familie. Atunci am început să nu mai comunic altora ceea ce trăiam în interior, am devenit foarte timid. Tinerii puteau foarte uşor să mă ia cu asalt, iar eu nu reacţionam. Acest sentiment de solitudine interioară a devenit mai profund, iar eu am început să creez în mine un adevărat castel al singurătăţii. Cu cât vedeam mai multe răutăţi în jur cu atât mai mult mă izolam. În exterior nu vedeam nimic. Era ca şi cum aveam două lumi. În interiorul meu era o cu totul altă lume. În acest timp strigam către Dumnezeu şi spuneam pentru ce există asta? Cum se face că eu trăiesc aceste lucruri atât de rău? La vârsta de 18 ani am fost la Întâlnirea Mondială a Tineretului, care a avut loc la Toronto, în 2002, alături de papa Ioan Paul al II-lea. Acolo am văzut mii şi mii de tineri, care iradiau de o bucurie profundă şi adevărată. Vedeam că bucuria lor este una adevărată, iar eu eram trist, având ceva în interiorul meu. Atunci am realizat că trebuie să mă îndrept spre acest izvor, care este credinţa. Aveam cu adevărat o sete de bucurie, de fericire de a trăi. La vârsta de 20 de ani, un prieten de la cateheză m-a invitat la un grup de rugăciune. Am întâlnit acolo persoane foarte bucuroase, vesele; bucuria iradia pe toate chipurile. În acest moment Dumnezeu a decis să-mi vorbească. Nu mi-a vorbit ca o voce ce se adresează unui sfânt, ci mi-a vorbit în interiorul inimii mele şi a rămas în profundul ei. Dumnezeu a acţionat şi eu vreau să trăiesc această bucurie pe care o vedeam la alţii. Am simţit că-mi spune: Pentru asta trebuie să abandonezi ceea ce ştii greşit despre mine... Am reuşit să abandonez toate aceste idei. În tot acest timp un gând mi-a rămas în inimă: Doamne, abandonez toate şi accept să merg înainte cu tine! Am simţit că sunt pătruns de dragostea lui Dumnezeu care a intrat în mine. Era Dumnezeu care îmi arăta în ce mod ne iubea. Totul s-a schimbat în viaţa mea. Vedeam într-o manieră diferită. Ştiam că oriunde m-aş fi dus Dumnezeu era cu mine şi mă ajuta să găsesc esenţialul. Am descoperit că sunt iubit de Dumnezeu, oricâte lucruri rele mi s-ar întâmpla. El m-a călăuzit în mai multe rânduri. A făcut să alung solitudinea şi să mă îndrept spre alţii, l-am găsit în Biserică şi acum Dumnezeu mă călăuzeşte zilnic. În fiecare zi mă abandonez în mâinile sale, iar el mă conduce". (Guillaume)
Jeunesse Lumière este o şcoală catolică internaţională deschisă tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani, indiferent de naţionalitate. Tinerii sunt invitaţi să ia un an sabatic, desprinzându-se în acest interval (între lunile septembrie-iunie) de ritmul de viaţă anterior şi de ceea ce făceau până atunci, pentru a trăi împreună.
După un an trăit în şcoala Jeunesse Lumière, tinerii se reîntorc la ocupaţiile de dinainte: unii îşi continuă studiile, alţii munca, unii se decid pentru viaţa de căsătorie, iar alţii intră într-un seminar sau într-un institut de viaţă religioasă.
Prezenţa lor în diferite comunităţi, grupuri, unde dau mărturie despre trăirile lor, reprezintă un răspuns la mesajul papei Ioan Paul al II-lea adresat tinerilor: "Primii misionari ai tinerilor sunt tinerii înşişi".
Redăm în continuare mărturia unuia dintre aceşti tineri:
"Vă voi prezenta modul în care Dumnezeu a venit în viaţa mea. Provin dintr-o familie catolică. Mergeam în fiecare duminică la Liturghie, participam la cateheze. Copilăria a fost fără probleme. Am fost cu adevărat iubit de părinţi. Începând cu adolescenţa, am observat violenţa celor din şcoala în care eram. Nu eram deloc obişnuit. Nu regăseam în colegi dragostea pe care eu o trăiam în familie. Atunci am început să nu mai comunic altora ceea ce trăiam în interior, am devenit foarte timid. Tinerii puteau foarte uşor să mă ia cu asalt, iar eu nu reacţionam. Acest sentiment de solitudine interioară a devenit mai profund, iar eu am început să creez în mine un adevărat castel al singurătăţii. Cu cât vedeam mai multe răutăţi în jur cu atât mai mult mă izolam. În exterior nu vedeam nimic. Era ca şi cum aveam două lumi. În interiorul meu era o cu totul altă lume. În acest timp strigam către Dumnezeu şi spuneam pentru ce există asta? Cum se face că eu trăiesc aceste lucruri atât de rău? La vârsta de 18 ani am fost la Întâlnirea Mondială a Tineretului, care a avut loc la Toronto, în 2002, alături de papa Ioan Paul al II-lea. Acolo am văzut mii şi mii de tineri, care iradiau de o bucurie profundă şi adevărată. Vedeam că bucuria lor este una adevărată, iar eu eram trist, având ceva în interiorul meu. Atunci am realizat că trebuie să mă îndrept spre acest izvor, care este credinţa. Aveam cu adevărat o sete de bucurie, de fericire de a trăi. La vârsta de 20 de ani, un prieten de la cateheză m-a invitat la un grup de rugăciune. Am întâlnit acolo persoane foarte bucuroase, vesele; bucuria iradia pe toate chipurile. În acest moment Dumnezeu a decis să-mi vorbească. Nu mi-a vorbit ca o voce ce se adresează unui sfânt, ci mi-a vorbit în interiorul inimii mele şi a rămas în profundul ei. Dumnezeu a acţionat şi eu vreau să trăiesc această bucurie pe care o vedeam la alţii. Am simţit că-mi spune: Pentru asta trebuie să abandonezi ceea ce ştii greşit despre mine... Am reuşit să abandonez toate aceste idei. În tot acest timp un gând mi-a rămas în inimă: Doamne, abandonez toate şi accept să merg înainte cu tine! Am simţit că sunt pătruns de dragostea lui Dumnezeu care a intrat în mine. Era Dumnezeu care îmi arăta în ce mod ne iubea. Totul s-a schimbat în viaţa mea. Vedeam într-o manieră diferită. Ştiam că oriunde m-aş fi dus Dumnezeu era cu mine şi mă ajuta să găsesc esenţialul. Am descoperit că sunt iubit de Dumnezeu, oricâte lucruri rele mi s-ar întâmpla. El m-a călăuzit în mai multe rânduri. A făcut să alung solitudinea şi să mă îndrept spre alţii, l-am găsit în Biserică şi acum Dumnezeu mă călăuzeşte zilnic. În fiecare zi mă abandonez în mâinile sale, iar el mă conduce". (Guillaume)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu