Date Cronologice ale Ordinului Fratilor Minori Conventuali

1208 Se formează primul grup de fraţi care vor să-l urmeze pe Sfântul Francisc de Assisi, primii tovarăşi sunt Bernardo di Quintavalle şi Pietro Cattani.

1209/1210 Sfântul Francisc, împreună cu cei unsprezece tovarăşi care au decis să-l urmeze, merge la Roma pentru a cere aprobarea papei. Papa Inocenţiu al III-lea aprobă, verbal, stilul lor de viaţă.

1217 La Porziuncula, are loc Capitolul general al Ordinului Fraţilor minori. Fraţii decid să meargă în misiune în lumea întreagă. Ordinul începe să-şi dezvolte misiunea în principalele naţiuni ale Europei: Franţa şi Spania.

1217-1220 Fraţii minori ajung în zonele de misiune: Persia, Siria, Constantinopol şi Maroc.

1219-1221 Franciscanii ajung în Dalmaţia, Ungaria şi Germania.

1220 Sf. Francisc renunţă la responsabilitatea de Ministru general, în locul lui este ales Pietro Cattani.

10.03.1221 Moare Pietro Cattani şi este ales Ministru general fratele Elia, care, din respect faţă de Sfântul Francisc, decide să se numească Vicar general.

1221 La Capitolul general, la care participa circa 3.000 de fraţi, este aprobat textul Regulii non bullata, care a fost scrisă pe parcursul a mai multor ani. Această Regulă a fost aprobată doar de Capitol, nu şi de Biserică, tocmai de aceea se numeşte „non bullata”.

29.11.1223 Papa Honoriu al III-lea, prin bula Solet annuere, aprobă Regula de viaţă scrisă de Sfântul Francisc de Assisi.

1224 Fraţii minori ajung în Anglia.

15.08.1224 Pe muntele La Verna, Francisc începe postul Sfântului Mihail, iar în luna septembrie primeşte stigmatele lui Cristos.

03.10.1926 Seara, în zi de sâmbătă, Francisc moare la Porziuncula.

1227 Pe 19 martie cardinalul Ugolino este ales papă, îşi ia numele de Grigore al IX-lea. Pe 30 mai Giovanni Parenti este ales Ministru general al Ordinului Fraţilor minori.

1228 Franciscanii ajung în Ţările de Jos.

16.08.1228 La Assisi, Sfântul Francisc este canonizat de Papa Grigore al IX-lea.

25.05.1230 Moaştele Sfântului Francisc sunt duse în Bazilica ce a fost construită în cinstea sa la Assisi.

1230 În urma unor discuţii cu privire la Testamentul Sfântului Francisc, Papa Grigore al IX-lea emite documentul Quo elongati, prin care se declară că Testamentul nu are valoare juridică, ci spirituală.

1232 Franciscanii se îndreaptă şi spre Danemarca şi Ţările Scandinave.

1232 Fratele Elia este ales Ministru general al Ordinului. În perioada mandatului său, care a durat până în 1239, se deschid centre de studii ordinare de teologie aproape în toate Provinciile Ordinului. Se construiesc convente şi biserici păstorite de fraţii franciscani; se intensifică angajarea fraţilor franciscani în activitatea pastorală, socială şi misionară.

1238 Franciscanii ajung în Livonia (Letonia)

1238/1239 Prezenţa franciscană este dovedită cu documente în Valahia şi Cumania.

1239 La Capitolul general, care s-a celebrat la Roma, Fericitul Alberto de Pisa a fost ales Ministru general. Se compun primele Constituţii ale Ordinului Fraţilor Minori. A fost favorizată primirea şi promovarea în Ordin a clericilor şi preoţilor.

1240 Fratele Aimone de Feversham este ales Ministru general.

1244 Este ales Ministru general fratele Crescenzio de Iesi.

1247 Fericitul Giovanni de Parma este ales Ministru general.

1257 Este ales Ministru general Sfântul Bonaventura, care a aprobat, a continuat şi a asigurat orientarea definitivă a Ordinului, preferând viaţa fraternă în convente.

1260 Sfântul Bonaventura a compus noile Constituţii ale Ordinului Fraţilor Minori.

1274 Are loc Conciliul din Lyon. Moare Sfântul Bonaventura. În sânul Ordinului Fraţilor Minori se naşte mişcarea reformatoare numită a „zeloşilor”.

1293 Franciscanii ajung în mediul şi extremul Orient: Persia, India, Mongolia şi China.

1368 Prin Fericitul Paoluccio Trinci da Foligno, ia naştere noua mişcare reformatoare a Observanţei, care mai apoi avea să înglobeze toate mişcările reformatoare ale Ordinului.

1388 În conventul din Mirabeau, ia naştere Observanţa franceză.

1390 Încep primele mişcări reformatoare al Observanţei în Spania şi Portugalia.

1415 Are loc Conciliul din Konstanz, care dă prima aprobare canonică a Observanţei franciscane.

1430 La Capitolul general, celebrat la Assisi, printr-un text comun redactat de Franciscanii
Conventuali şi Observanţi, Conventualii renunţă la folosirea bunurilor imobile, iar Observanţii renunţă la propria autonomie şi ierarhie. Superiorii Oservanţilor erau Vicari ai Ministrului general conventual.

1517 Papa Leon al X-lea, prin bula Ite vos, a despărţit Ordinul Fraţilor Minori în două mari familii, cu Miniştri generali proprii: Ordinul Fraţilor Minori Observanţi şi Ordinul Fraţilor Minori Conventuali.

1525 Ia naştere cea de a treia familie franciscană: Ordinul Fraţilor Minori Capucini.

1545 Începe Conciliul Tridentin.

1563 În cea de a XXV-a şi ultima sesiune, Conciliul Tridentin acordă tuturor Odinelor religioase mendicante şi non-mendicante dreptul de a poseda, în comun, lucruri mobile şi imobile.

1566-1567 Franciscanii conventuali sunt suprimaţi în Spania şi Portugalia.

1577 Franciscanii deschid noi convente în India.

1582 Franciscanii ajung în Peru.

1622 Este înfiinţată Congragaţia Apostolică De Propaganda Fide.

1623 Congregaţia De Propaganda Fide încredinţează Fraţilor Minori Conventuali misiunea din Moldova şi Valahia.

1789 Are loc, din cauza Revoluţiei franceze, confiscarea bunurilor Ordinelor religioase.

1790 Sunt suprimate Ordinele religioase.

1797-1810 Au loc diferite suprimări napoleonice ale Ordinelor religioase.

1814-1815 Redobândirea libertăţii Ordinelor religioase.

1848 În Italia se începe o nouă perioadă de suprimare a Ordinelor religioase, începând din regatul Sardegna-Piemontese.

1873 Are loc ultima suprimare a Ordinelor religioase în Italia: la Roma şi în toată regiunea Lazio.

1882 Al VII-lea centenar al naşterii Sfântului Francisc de Assisi aduce cu sine o puternică renaştere a Ordinului franciscan.

1895 Este întemeiată Provincia „Sf. Iosif” din Moldova şi Valahia.

1905 Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, după aproape 350 de ani, este reînfiinţat în Spania.

1914-1918 Primul Război mondial, care aduce cu sine o puternică criză şi în Ordinele religioase. După care, în perioada interbelică, se constată o frumoasă înflorire a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali.

1930 În Japonia, la Nagasaki, începe misiunea mariană a franciscanului conventual Sfântul Maximilian Kolbe.

După 1948 Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, precum şi alte Ordine, Congregaţii şi Institute de viaţă consacrată catolice, sunt suprimate în majoritatea ţărilor comuniste din Estul Europei, printre care şi România.

1968 Franciscanii Conventuali revin în Portugalia.

1989 Datorită evenimentelor din decembrie, Franciscanii conventuali redobândesc libertatea în România.

Actualmente Ordinul Fraţilor Minori Conventuali este prezent pe toate cele cinci continente ale lumii şi numără circa 4.500 de membri.

Niciun comentariu: