Insoțindu-l pe Isus in patimirea sa (8 aprilie 2011)







Pregătindu-ne pentru sărbătoarea Învierii lui Isus din morți, în seara zilei de 8 aprilie elevii, conduși de părintele spiritual Teofil Petrișor, au petrecut o noapte rugăciune în fața lui Isus Euharisticul, amintind-ne de patima și moartea Sa.

Noaptea de rugăciune a început la ora 21.00 prin celebrarea Sfintei Liturghii în cadrul căreia am comemorat Cina cea de Taină petrecută de apostoli alături de Isus în Joia Sfântă. După celebrarea jertfei euharistice, am mers alături de Isus în grădina Ghetsemani, cerându-ne iertare pentru păcatele noastre care au umplut potirul pe care El l-a băut, iar apoi l-am însoțit pe drumul Calvarului, aducându-ne aminte de tot ceea ce a suferit.

A urmat apoi adorația pe întreaga durată a nopții, iar în dimineața zilei de 9 aprilie adorația s-a încheiat prin oficierea Laudelor și primirea binecuvântării cu Preasfântul Sacrament.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste momente de har în care am meditat mai profund misterul planului său de mântuire și îl rugăm să ne ajute să conștientizăm întotdeauna cu ce preț am fost răscumpărați.

În continuare vă prezentăm mărturia a doi dintre elevii noștrii în legătură cu cele trăite în timpul adorației :

„Sunt frumoase astfel de nopți. Chiar dacă la început mi-am propus să rămân toată noaptea treaz, mi s-a întâmplat să adorm pentru câteva clipe la fel ca apostolii.

Faptul că am fost „unul dintre apostoli” m-a făcut să meditez mai intens sentimentele și trăirile lui Isus și a apostolilor. Ceva ce-mi place să meditez și mă impresionează profund este biciuirea lui Isus. Modul în care se ruga și modul cum suporta durerea și suferința mă inundă de un sentiment de durere, dar și de pace în același timp pe care nu-l pot exprima în cuvinte.

Sfânta Liturghie, Calea Crucii, Adorația, toate m-au transformat. La un moment dat, în timpul adorației am ajuns să nu mai am cuvinte să-i vorbesc lui Isus, îmi dispăruseră toate ideile și cuvintele și astfel rugăciunea s-a transformat în ceva mai profund, inima îmi bătea mai puternic și cu ea îmi tremura tot trupul.

Am avut sentimente ce nimeni nu le-ar putea pune în scris, dar când le resimt totul este divin și minunat.

Și ca un rezultat al adorației și meditării mele pot spune acum că am convingerea că Dumnezeu există și ne iubește.

Cu siguranță doresc să mai trăiesc astfel de clipe de har.”

Baciu Robert Emanuel

Clasa a IX-a A

„ Eu fiind mai mare, am mai trăit astfel de momente și de aceea am așteptat cu o foarte mare bucurie aceste clipe, simțindu-mă copleșit de dragostea pe care a avut-o Cristos în grădina Ghetsemani.

Vă spun sincer că pe parcursul întregii nopți am fost motivat de cuvintele pline de compătimire ale lui Isus adresate apostolilor: „N-ați putut veghea cu mine nici măcar un ceas”(Mt 26,40). Din aceste cuvinte eu am înțeles câtă nevoie avea Isus în acele clipe de cineva care să vegheze alături de El și să-l consoleze de aceea eu le-am păstrat și le păstrez și acum în suflet căutând să veghez oricând, în orice loc și în orice activitate.

Astfel de momente maturizează spiritul uman, pentru că prin rugăciune, contemplație, interiorizare profundă și analiză a vieții în lumina harului, putem găsi acele răspunsuri pe care nimeni, în afară de Dumnezeu, nu ni le poate oferi și putem lua hotărâri sănătoase, care să ne conducă spre adevărata fericire, spre adevărata viață.”

Cobzaru Adrian

Clasa a XII-a A

Au consemnat Budău Alexandru Ioan și Toma Raimund

Examenul de admitere la Liceul Teologic romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman (2011)

LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC

„SF. FRANCISC DE ASSISI” ROMAN

Str. Ştefan cel Mare 268/ B,

Judeţul NEAMŢ

Tel./Fax: 0233/741421; E-mail: liceulfranciscan@yahoo.com;

Site-ul: www.ltf.ofmconv.ro


Nr. 323 din 04 aprilie 2011

STIMATE ELEV,

Vă facem cunoscut că pentru anul şcolar 2011-2012 avem propuse spre aprobare în planul de şcolarizare 60 de locuri, adică (2) două clase a IX-a, filiera vocaţională, profilul teologie, specializarea TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ, pentru care se va organiza ETAPA I - PROBELE DE APTITUDINI pentru admiterea în clasa a IX-a liceu în perioada 27 mai -15 iunie 2011, conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobat cu OMECI nr. 4802 /31.08.2010, cu următorul calendar de desfăşurare:

DATA / PERIOADA

EVENIMENTUL

24 mai 2011

Eliberarea fiselor de inscriere si anexelor fiselor de inscriere pentru elevii sau absolventii care doresc sa participe la probe de aptitudini

Probele de aptitudini

27 – 31 mai 2011

Inscrierea pentru probele de aptitudini

01 – 03 iunie 2011

Desfasurarea probelor de aptitudini

04 iunie 2011

Afisarea rezultatelor la probele de aptitudini

Depunerea contestatiilor la probele de aptitudini, acolo unde metodologia permite acest lucru.

05 iunie 2011

Afisarea rezultatelor finale in urma contestatiilor la probele de aptitudini

15 iunie 2011

Actualizarea listelor candidatilor declarati admisi la probele de aptitudini

27 iunie 2011

Transmiterea de catre comisia de admitere judeteana a rezultatelor de la Evaluarea Nationala, catre unitatile de invatamant care au organizat probe de aptitudini

28 iunie 2011

Validarea listei candidatilor admisi la liceele la care s-au sustinut probe de aptitudini si afisarea listei

30 iunie 2011

Ridicarea, de la liceele vocationale, a fiselor de inscriere, de catre candidatii care nu au fost admisi la clasele pentru care au sustinut probe de aptitudini

A doua etapa de admitere pentru candidatii din seria curenta si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data de 11 septembrie 2011 inclusiv

DATA / PERIOADA

EVENIMENTUL

14 iulie 2011

Inscrierea candidatilor la liceele care organizeaza probe de aptitudini

15 - 16 iulie 2011

Susţinerea probelor de aptitudini

18 iulie 2011

Afisarea rezultatelor la probele de aptitudini si rezolvarea eventualelor contestatii.

19 iulie 2011

Completarea fisei de optiuni de catre candidatii care au fost respinsi la liceele / clasele care organizeaza probe de aptitudini

A treia etapa de admitere pentru candidatii din seria curenta si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data de 11 septembrie 2011 inclusiv

DATA / PERIOADA

EVENIMENTUL

1 august 2011

Afisarea locului de desfasurare si a graficului probelor de aptitudini

1 – 4 septembrie 2011

Desfăşurarea probelor de aptitudini

Candidaţii vor susţine probele de aptitudini ORALE ŞI SCRISE la următoarele discipline: Catehismul mic, Mica Biblie, Probe de aptitudini muzicale.

Pentru susţinerea probelor de aptitudini vă punem la dispoziţie un material bibliografic in care veţi găsi toate informaţiile necesare în vederea susţinerii examenului de admitere.

Acest material se poate procura de la Liceul Teologic Romano Catolic „ Sf.Francisc de Assisi „- Roman.

La ÎNSCRIEREA PENTRU PROBELE DE APTITUDINI, etapa I, II şi III, candidaţii vor prezenta:

- FIŞA DE ÎNSCRIERE TIP ELIBERATĂ DE UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT GIMNAZIAL DE UNDE PROVIN (ORIGINAL, CU SEMNATURA SI ŞTAMPILA SCOLII);

- Buletin de identitate, original şi copie;

- Certificat de naştere, original şi copie;

- Fişă medicală (adeverinţă) de la medicul de familie, care va specifica eventualele contraindicaţii medicale pentru profilul teologic;

- Declaraţie din partea candidatului şi a părinţilor acestuia că au luat cunoştinţă de Regulamentul de ordine interioară a liceului şi că sunt de acord să-l respecte.

Documentele pentru completarea dosarului necesare înscrierii în clasa a IX-a 2011-2012

(23 -27 iunie 2011) sunt:

1. Foaia matricolă V-VIII;

De la parohia de provenienţă:

2. Adeverinţă de Botez; Adeverinţă de Mir; Adeverinţă de căsătorie religioasă a părinţilor

3. Caracterizare din partea Părintelui Paroh.

Vă mulţumim pentru colaborare şi vă dorim pace şi bine.

- director -

Pr. prof. ŢÂMPU EUSEBIU


Invitatie la campus la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman

Ca în fiecare an în preajma sărbătorii Paştelui se va desfăşura la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman Campusul vocaţional „Veniţi şi vedeţi”. Activitatea va începe vineri, 29 aprilie la ora 16,00 şi se va încheia duminică, 1 mai la ora 15,00.

Cazarea şi masa vor fi asigurate de seminarul nostru.

Condiţii de participare la campus:

- să fie elevi de clasa a VIII-a;

- să aducă lenjerie personală de schimb pentru perioada de desfăşurare a campusului;

- să poarte cu ei un act de identitate (certificat de naştere sau carte de identitate);

- să contribuie cu suma de 15 lei.

Rugăm insistent să confirmaţi participarea până duminică, 24 aprilie 2011 la numărul de telefon 0233741421 sau la numărul de telefon 0727753980 (pr. Lucian Abalintoaiei).

Pace şi bine!

Pelerinaj la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani







Urmând proiectul formativ din acest an în ziua de 26 martie 2011 Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman a plecat în pelerinaj. Locul deosebit pentru un moment de reculegere atât de necesar pentru elevi, profesori și formatori a fost Mănăstirea Carmelitană de la Luncani.

Directorul spiritual al seminarului, pr. Teofil Petrișor a fost organizatorul acestei zile. El ne-a introdus și ne-a ghidat pe întreg parcursul zilei.

La sosire am fost primiți cu multă ospitalitate de către pr. Tiberio Scorrano, priorul mănăstirii, iar pr. Sebastian Benchea ne-a vorbit despre Ordinul Carmelitan care a luat naștere în timpul cruciadelor în Țara Sfântă atunci când câteva persoane s-au retras pe muntele Carmel pentru a trăi o viață de rugăciune și contemplație, alegând în același timp pe Maica Domnului ca Mamă și Protectoare. Tot de la el am aflat că frații carmelitani sunt prezenți în România din anul 2001.

A urmat introducerea făcută de pr. Teofil în tema pelerinajului: întoarcerea fiului risipitor la casa Tatălui după ce cu mult egoism l-a părăsit mergând pe căi greșite. Aprofundând tema cu toții am pornit spre meditare în jurul mănăstirii.

Momentul central al zilei a fost celebrarea Euharistică. Inițierea acestui moment a fost realizat printr-un act penitențial împlinit prin dezlegarea sacramentală pentru ca ceea ce s-a meditat să aducă cu adevărat roade în viețile noastre.

După ce ne-am hrănit trupurile am pornit din nou la drum alături de Cristos urcând în rugăciune și meditare alături de el pe drumul crucii, drum parcurs de el pentru mântuirea tuturor fiilor lui Dumnezeu.

Îi mulţumim Domnului pentru această zi binecuvântată, pentru vremea prielnică şi pentru toate harurile primite și îl rugăm pe el ca sămânța bună care vine de la el să aducă rod bogat!

Carnaval




Înainte de a începe timpul Postului Mare şi de a ne pregăti sufleteşte pentru sărbătoarea Paştelui, am dorit să avem parte de un moment deosebit de fraternitate şi bucurie.

De aceea, în seara zilei de 7 martie, ne-am costumat, am petrecut şi ne-am bucurat împreună de Carnaval.

De la clovni, medici, mimi, Zoro, Păcală până la căruţaşi cu boi, toate costumele, lucrate cu măiestrie de către colegii noştri, au fost apreciate şi premiate de către un juriu exigent. Pe lângă aceasta au mai avut loc reprezentări teatrale și muzicale şi bineînțeles petrecerea propriu – zisă care au făcut din seara de luni, un moment de împărtășire și de comuniune.

Olimpiada județeană de limbi clasice (20 februarie 2011)

Duminică, 20 februarie 2011, Liceul Teologic Romano - Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman a fost gazda Olimpiadei de limbi clasice, faza județeană.

Dintre cei patru elevi participanți de la liceul nostru, elevul Blăjuț Silviu (a IX-a A) s-a calificat la faza națională obținând nota 9,20.

Serată artistică





Bucuroşi şi cu inima împăcată că şi-au făcut datoria în acest semestru care se apropie de sfârşit, elevii Liceului Franciscan au avut prilejul miercuri, 26 ianuarie 2011, de a organiza o serată artistică.

Au fost interpretate piese muzicale de diferite genuri (de la muzică populară, folk, mixaje instrumentale până la muzică clasică) și câteva scenete hazlii.

E minunat să descoperi de fiecare dată darul lui Dumnezeu întrupat în oamenii pe care El i-a creat! Noi ne bucurăm și dăm mărturie că El e minunat și bun cu noi, iar noi avem datoria de a face ca talantul/talentul nostru să aducă rod!

Dialog inter-religios





Sâmbătă, 22 ianuarie a.c. elevii Liceului Teologic Franciscan au făcut o vizită comunităţii evreieşti la Sinagoga din Roman, avându-l drept preşedinte pe d-l profesor Iancu Wexler, care ne-a primit cu mare ospitalitate (iar acest lucru nu e de mirare pentru că face parte din cultura poporului evreu).

Vizita noastră a fost una de tip formativ din mai multe puncte de vedere: uman-relaţional, cultural-informaţional, cultual-spiritual. Pentru aceasta îi suntem recunoscători d-lui preşedinte al Comunităţii evreieşti din Roman, care a contribuit decisiv la această zi de formare, inserându-ne în istoria lor locală, în cultul lor mozaic şi, nu în ultimul rând, vorbindu-ne de marile lor personalităţi care au contribuit substanţial, prin activităţile lor profesionale, la creşterea şi dezvoltarea culturală dar şi economică a oraşului nostru.

Majoritatea eram pentru întâia oară într-un astfel de locaş de cult. Sigur, curiozitatea şi interesul din partea elevilor a fost mare, ţinând cont şi de cascada de întrebări care s-a revărsat asupra d-lui Wexler. Pe de altă parte era şi normal să fie aşa, pentru că erau, cu adevărat, pentru prima dară la o astfel de „oră deschisă” la Istoria Religiilor, cu titlul: Poporul evreu între istorie, cult şi personalităţi marcante.

Ne-am simţit împreună ca un adevărat popor al lui Dumnezeu, adunat pentru a-l cunoaşte mai mult şi a-I fi recunoscători pentru marile sale opere pe care le-a săvârşit de-a lungul istoriei, începând cu Patriarhii şi terminând cu Domnul nostru Isus Cristos.

În final, am adus un omagiu poporului evreu pentru contribuţia lor în mijlocul comunităţii noastre, folosindu-ne de cuvintele pe care le-a scris unul dintre cei mai mari romancieri ai lumii, şi anume, Lev Tolstoi. Practic este o caracterizare pe care el a făcut-o poporului evreu.

Redau mai jos câteva din gânduri sale cu privire la aceasta:

Un evreu e o fiinţă sacră, care şi-a procurat focul etern din cer şi cu el a iluminat pământul şi pe cei care trăiesc pe el. El este primăvara şi sursa din care celelalte naţiuni şi-au inspirat religiile şi credinţele. Un evreu e un pionier al culturii. Un evreu e un simbol al toleranţei civile şi religioase… un evreu e un simbol al eternităţii: naţiunea pe care nici uciderea, nici tortura, nici focul, nici sabia civilizaţiilor nu au putut să o şteargă de pe faţa pământului. Un evreu e etern, el este încarnarea eternităţii.

pr. Teofil Petrișor

Zi de rugăciune (15 ianuarie 2011)



Astăzi, 15 ianuarie 2011, elevii Liceului Franciscan, împreună cu părintele spiritual Petrișor Teofil, au avut ocazia de a se apropia mai mult de Sfânta Fecioară și de Isus, petrecând o zi de rugăciune.

Prima parte a constat în recitarea a 15 dintre misterele rozariului și o oră de adorație în fața Sfântului Sacrament. În a 2-a parte elevii au mai petrecut un timp de adorație în fața Sfântului Sacrament. Ziua de rugăciune s-a încheiat cu recitarea Vesperelor.