23 octombrie 2010: Scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea adresată seminariștilor (zi de formare)

Cu ocazia încheierii anului Sfintei Preoții, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat printr-o scrisoare, tuturor seminariștilor din lume.

Părintele spiritual, Teofil Petrișor, ne-a citit, interpretat și explicat cuvintele adresate și nouă. În scrisoare, Sanctitatea Sa ne-a vorbit despre faptul că prezența noastră în seminar nu este rol al hazardului ci o lucrare a Duhului Sfânt în noi și despre nevoia, rolul și importanța preotului în lume cât și problemele cu care se confruntă seminariștii și preoții în ziua de astăzi.

În finalul scisorii, Sfântul Părinte ne îndeamnă să ne rugăm pentru el la fel cum și el se roagă pentru noi. În cadrul Sfintei Liturghii, cu care s-a încheiat și ziua de formare, fiecare clasă și-a prezentat rodul meditării acestor gânduri din inima papei.

20 octombrie 2010: Concert simfonic la Ateneul din Bacău


În această zi elevii Liceului Teologic Franciscan au avut ocazia de a face o mică „excursie” pană la Bacău pentru a lua parte, în sala Ateneului, la cocertul oferit de Filarmonica din acest oraș.

16 octombrie 2010: În pelerinaj la Cacica











Luna octombrie este închinată Sf. Fecioare Maria, Regina Sf. Rozariu. Meditând misterele acestei profunde rugăciuni, seminariștii, profesorii și formatorii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman ne străduim să ne apropiem de Isus, cel care la Nazaret era supus părinților săi și care creștea în înțelepciune și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Astfel în dimineața zilei de 16 octombrie 2010 am pornit cu toții, elevi, profesori și formatori, în pelerinaj la Cacica, la Sanctuarul național închinat Preacuratei care are ca hram secundar Preasfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu.

Acolo ne-am bucurat de salutul de bun venit și de binecuvântarea pelerinului oferită nouă de către pr. Romuald Bulai, rectorul sanctuarului. După acest prim moment ne-am pregătit pentru a trăi cât mai profund acest pelerinaj celebrând sacramentul Reconcilierii și încălzindu-ne vocile pentru a cânta Domnului. În cadrul Sf. Liturghii pr. Mitică Baltag ne-a îndemnat să fim nu doar cinstitori ci și adevărați iubitori ai Mamei lui Dumnezeu. La finalul celebrării euharistice pr. Romuald ne-a încurajat să mergem cu bucurie pe drumul nostru de formare dând mărturie despre vocația sa.

Pelerinajul a continuat cu ora mariană în cadrul căreia ne-am rugat Sf. Rozariu după care pr. Mitică ne-a dat mărturie despre prezența Mamei și Reginei noastre în viața sa. Ea e alături de noi toți acolo unde avem nevoie. Într-un mod deosebit ea ne cheamă în anumite locuri deosebite așa cum este cel de la Cacica sau cel de la Lourdes unde părintele a putut să se bucure de mărturia atâtor pelerini care s-au simțit încurajați pe drumul lor de credință de această prezență deosebită a Preacuratei. A urmat un timp în care fiecare în intimitatea inimii a avut posibilitatea de a reflecta la tot ceea ce a primit în această zi.

Pentru această zi cu adevărat binecuvântată îi mulțumim Domnului și o rugăm pe Mama noastră, Maria, să ne însoțească și pe noi în creșterea noastră. Avem nevoie de ea, de exemplul ei, de iubirea ei față de noi.

1 octombrie 2010: Ziua Mondială a Vârstnicului

“Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinstești fața bătrânului” (Lev 19,32).

Cu prilejul zilei Mondiale a Vârstnicului, elevii Liceului Teologic Romano-Catolic “Sf. Francisc de Assisi” din Roman au fost invitați de către membrii asociației Caritas din Roman să organizeze un mic spectacol, la subsolul bisericii „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman pentru bătrânii din localitate.

Întâlnirea a început printr-o Sfăntă Liturghie. Dupa ce s-au hrănit sufletește, bătrânilor li s-a oferit un prânz cald. Acest moment a fost urmat de spectacolul seminariștilor.

25 septembrie 2010: Cum să trăim bine Sacramentul Reconcilierii (Zi de formare)

Astazi, 25-09-2010, elevii liceului nostru, ajutați de părintele director,
Eusebiu Țâmpu, au putut aprofunda cunoștințele lor despre sacramentul
Reconcilierii, pașii pe care trebuie să-i urmăm pentru a face o spovadă bună și,
mai ales, cum trebuie celebrat acest sacrament în calitate de penitent.

Acest sacrament a fost întemeiat de însuși Isus Cristos atunci când le-a apărut
apostolilor, după înviere, în prima zi a săptămânii, spunându-le: „Primiți pe
Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate, iar cei cărora le
veti ține vor fi ținute” (In 20,22-23).

La începuturi Biserica nu avea un ritual bine stabilit în privința acestui
sacrament. Cu timpul, aprofundându-se învățăturile Sfintei Scripturi s-a ajuns
la ritualul pe care îl celebrăm noi astăzi.

La finalul conferinței, părintele a răspuns întrebărilor puse de seminariști.
Ziua de formare s-a încheiat cu Sfânta Liturghie prezidată de pr. Antălucă
Ciprian, profesorul de muzică al Liceului Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc
de Assisi” din Roman.

Am început un nou an!





Cu bucurie, cu ochii deschiși spre idealurile și planurile pe care le avem cu toții din îndurarea Domnului am început un nou an școlar.

Așa cum începe mereu o activitate la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman celebrând sărbătoarea Sfintei Cruci, la Sf. Liturghie ne-am rugat cu toții pentru ca ceea ce dorim să realizăm și să împlinim să fie după voința Domnului și nu a noastră. Alături de noi, formatori, profesori, elevi, reprezentanți ai primarului și consiliului local al Municipiului Roman, ne-a bucurat cu prezența și cu învățătura Ministrul Provincial al Provinciei Franciscane din Romania, fr. Emilian Cătălin.

ÎI încredințăm Domnului acest an școlar și îl implorăm să ne însoțească pe drumul nostru de construire a Împărăției sale pe pământ!

Prietenii lui Isus în vizită la seminarul de la Roman
















Având conștiința că suntem datori să lucrăm cu inimă largă în câmpul vocațional, Comisia pentru Animare Vocațională a organizat în cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman joi, 15 iulie 2010 o întâlnire cu ministranții din parohiile franciscane numită „Prietenii lui Isus”.

Această datorie nu e proprie doar celor care lucrează în formare, dar fiecărui frate. În această perspectivă am constat interesul comunităților noastre care au participat nu doar cantitativ, dar și calitativ la această acțiune. Am fost așadar bucuroși să îi primim pe ministranții din Luizi-Călugăra, Buruienești, Târgu-Trotuș, Nisiporești și cei din Baia-Mare.

După cuvântul de bun venit și o scurtă prezentare a realității seminarului franciscan, ministranții cu timiditate ori curaj au avut posibilitatea să se prezinte și să-i salute pe ceilalți.

Momentul deosebit a fost acela al Sfintei Liturghii prezidate de fr. Teofil Petrișor, la care au fost prezenți pe lângă frații din echipa formativă a seminarului, responsabilii ministranților din comunitățile care au participat la întâlnire și frații noștri Gabriel Budău care activează în Germania și fratele Petru Andrieș care muncește în Franța.

Fratele Petru ne-a bucurat în cadrul predicii cu mărturia sa despre drumul formativ pe care l-a trăit de pe vremea în care își dorea să fie ministrant, dar și cu realitatea diferită pe care a întâlnit-o în comunitatea sa de la Tarbes.

Animarea cântecelor din cadrul celebrării euharistice a fost pregătită și condusă de către fratele Petrică Sascău. Ministranții și-au adus aportul la solemnitatea momentului prin faptul că au purtat cu ei hainele de ministranți pe care le-au îmbrăcat transformând capela Institutului într-un cenacol de întâlnire a Prietenilor lui Isus.

Dar după prinz a venit momentul ceva mai așteptat al concursurilor sportive și al alergării prin curtea seminarului. Bucuria li se citea pe chipuri! Și noi ne bucurăm și dorim să continuăm cu diferite manifestări și pe viitor.

Domnul să facă să rodească ceea ce s-a semănat !

3 iunie 2010: Seminarul franciscan în pelerinaj






Joi, 3 iunie 2010, seminarul franciscan a pornit în pelerinaj. Locurile de rugăciune la care ne-am înalțat spiritual gândul spre Domnul au fost Nisiporeşti şi Hălăuceşti.

La Nisiporești am avut ocazia să o cunoaştem pe Veronica Antal, model eroic de curăție și credință actual pentru tinerii de astăzi, care întorcându-se de la Sfânta Liturghie la 24 august 1958, a fost ucisă de un tânăr care a dorit să îi păteze viața feciorelnică.

De la Nisiporeşti, am pornit spre Hălăuceşti, comunitate îngrijită de veacuri de frații franciscani. Aici ne-am rugat pentru vocaţia noastră şi am făcut o vizită Surorilor Franciscane de aici.

29 mai 2010: Pariticare la concursul „ART-ACT”

Sâmbătă, 29 mai 2010, la Casa Armatei din Roman, a avut loc Concursul Naţional „ART- ACT” organizat de Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman la care au participat şi elevi din liceul nostru, reuşind să obţină premii importante la diferite secţiuni.
Astfel, elevul Hîrja Bogdan, a obţinut locul întâi la poezie. De asemenea, elevul Ilieş Paul, a obţinut o menţiune la secţinuea monolog. Tot în cadrul acestui concurs, trupa de teatru a liceului, a obţinut o menţiune la secţiunea interpretare.

Pentru elevii clasei a VIII-a care vor să fie admiși la Liceul Teologic Romano-Catolic ”Sf. Francisc de Assisi” din Roman

LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC
„SF. FRANCISC DE ASSISI” ROMAN
Str. Ştefan cel Mare 268/ B, cod 611040
Tel/fax.: 0233/741421;
Nr. 276 din 20 martie 2010


Pentru anul şcolar 2010-2011 avem aprobate în planul de şcolarizare 60 de locuri, adică două clase a IX-a, filiera vocaţională, profilul teologie, specializarea TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ, pentru care se va organiza

ETAPA I - PROBELE DE APTITUDINI pentru admiterea în clasa a IX-a liceu în perioada 11-19 iunie 2010, conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2010-2011, aprobat cu OMECI nr. 4848/31.08.2009, cu următorul calendar de desfăşurare:

10 iunie 2010 Eliberarea fişelor de înscriere original (de la gimnaziile de unde provin candidaţii), fără opţiuni completate, pentru candidaţii care se înscriu la liceele la care susţin probe de aptitudini

11-14 iunie 2010 Înscrierea candidaţilor pentru probele de aptitudini

15-17 iunie 2010 Desfăşurarea probelor de aptitudini

18 iunie 2010 Afişarea rezultatelor după probele de aptitudini. CANDIDAŢII CARE AU MEDIILE FINALE DE ADMITERE SUB MEDIA 6,00 SUNT DECLARAŢI RESPINŞI

Depunerea contestaţiilor la probele de aptitudini, acolo unde permite metodologia

19 iunie 2010 Afişarea rezultatelor finale , după contestaţii, la probele de aptitudini

21 iunie 2010 Ridicarea fişelor de înscriere de către candidaţii care nu au fost admişi la probele de aptitudini

23-27 iunie 2010 Inscrierea candidaţilor admişi pe locurile pentru care se susţin probe de aptitudini

In cazul în care nu se completează locurile în prima etapă de admitere, se va organiza


ETAPA a II-a DE ADMITERE, cu următorul calendar:

05 iulie 2010 Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini

06-07 iulie 2010 Susţinerea probelor de aptitudini

08 iulie 2010 Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini şi rezolvarea eventualelor contestaţii


ETAPA a III-a DE ADMITERE, cu următorul calendar:

01 august 2010 Afişarea graficului de desfăşurare a probelor de aptitudini, înscrierea candidaţilor .

01-06 septembrie 2010 Desfăşurarea probelor de aptitudini

06 septembrie 2010 Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini

LA ADMITEREA IN LICEUL TEOLOGIC SE POT ÎNSCRIE ABSOLVENTI AI CLASEI a VIII-a, PROMOŢIA 2010, INDIFERENT DE VÂRSTĂ, PRECUM ŞI CEI DIN PROMOŢIILE ANTERIOARE CARE NU IMPLINESC 18 ANI PÂNĂ LA 12 SEPTEMBRIE 2010 INCLUSIV CARE AU PROMOVAT TESTELE NATIONALE, DIN PROMOTIILE ANTERIOARE, RESPECTIV TEZELE CU SUBIECT UNIC, AVÂND MEDIA ANUALĂ MINIMUM 9 LA PURTARE.

Candidaţii vor susţine probele de aptitudini ORALE ŞI SCRISE la următoarele discipline:

1. Catehismul mic (despre simbolul credinţei, despre sacramente, despre rugăciune), după programa şcolară de religie pentru clasa a VII-a şi a VIII-a;

2. Mica Biblie, după programa şcolară de religie pentru clasa a VII-a şi a VIII-a;

3. Probe aptitudini muzicale.

La înscrierea pentru probele de aptitudini, etapa I, II şi III, candidaţii vor prezenta:

- Fişa de înscriere tip eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial de unde provin (ORIGINAL, CU SEMNATURA SI ŞTAMPILA SCOLII;

- Buletin de identitate, certificat de naştere, original şi copie;

- Fişă medicală – original - de la medicul de familie, care va specifica eventualele contraindicaţii medicale pentru anumite specializări;

- Declaraţie din partea candidatului şi a părinţilor acestuia că au luat cunoştinţă de Regulamentul de ordine interioară a liceului şi că sunt de acord să-l respecte.

Documentele pentru completarea dosarului necesare înscrierii în clasa a IX-a 20010-2011 (23-27 iunie 2009) sunt:

1. Foaia matricolă V-VIII;
De la parohia de provenienţă:

2. Adeverinţă de Botez; Adeverinţă de Mir; Adeverinţă de căsătorie religioasă a părinţilor

3. Caracterizare din partea Părintelui Paroh.

Vă mulţumim şi vă dorim PACE ŞI BINE. Pr. prof. ŢÂMPU EUSEBIU
- director -