

Bucuroşi şi cu inima împăcată că şi-au făcut datoria în acest semestru care se apropie de sfârşit, elevii Liceului Franciscan au avut prilejul miercuri, 26 ianuarie 2011, de a organiza o serată artistică.
Au fost interpretate piese muzicale de diferite genuri (de la muzică populară, folk, mixaje instrumentale până la muzică clasică) și câteva scenete hazlii.
E minunat să descoperi de fiecare dată darul lui Dumnezeu întrupat în oamenii pe care El i-a creat! Noi ne bucurăm și dăm mărturie că El e minunat și bun cu noi, iar noi avem datoria de a face ca talantul/talentul nostru să aducă rod!
Astăzi, 15 ianuarie 2011, elevii Liceului Franciscan, împreună cu părintele spiritual Petrișor Teofil, au avut ocazia de a se apropia mai mult de Sfânta Fecioară și de Isus, petrecând o zi de rugăciune.
Prima parte a constat în recitarea a 15 dintre misterele rozariului și o oră de adorație în fața Sfântului Sacrament. În a 2-a parte elevii au mai petrecut un timp de adorație în fața Sfântului Sacrament. Ziua de rugăciune s-a încheiat cu recitarea Vesperelor.
La început de an așa cum frumos ne e obiceiul am primit și noi binecuvântarea din partea Domnului.
După ce ne-am rugat, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra elevilor și casei, părintele director, Eusebiu Țâmpu și părintele spiritual Teofil Petrișor au purces prin dormitoarele elevilor și clasele în care aceștia vor învăța.
Domnul să facă rodnic drumul nostru de formare!











Avem convingerea că apropierea de Dumnezeu ne obligă. Nu poți ascunde lumina. Trebuie să îi oferi un loc privilegiat pentru ca toți să se bucure de ea. Dacă noi dorim să celebrăm plini de bucurie Nașterea Mântuitorului atunci nu putem să îngrădim bucuria noastră. Pentru aceasta la invitația d.lui director al Şcolii de Arte şi Meserii Specială "Trinitas" din Târgu Frumos miercuri, 15 decembrie 2010, am pornit să dăm mărturie despre bucuria noastră.
A fost minunat să îi întâlnim pe acei copii și tineri care deși părea că e dificil să le captezi atenția ne-au dovedit că au fost atinși de muzica, mesajul scenic și tradițiile pe care noi le-am adus înaintea lor.
Din programul nostru au făcut parte piese interpretate de formația liceului nostru, o piesă care invita să trăim profund și nu superficial Crăciunul, Jocul tradițional al caprei. După urătură a venit și Moș Crăciun care a fost foarte apreciat de toți copiii.
Elevilor Şcolii de Arte şi Meserii Specială "Trinitas" din Târgu Frumos, cadrelor didactice și tuturor care citiți această relatare vă dorim multă bucurie, adevărata bucurie pe care să o găsiți în întâlnirea cu Mântuitorul!
Sâmbătă, 11 decembrie 2010 la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” a avut loc a II-a ediție a simpozionului misionar care s-a intitulat „Pacea și misionarismul”. Simpozionul a început prin cuvântul de introducere a părintelui director Eusebiu Ţâmpu după care elevii noștrii au vorbit făcut o prezentare a istoriei misionare a Bisericii și au descris activitatea misionară a Diecezei de Iași.
Au urmat apoi mărturiile misionarilor Pr. Victor Osoloș și laicele Gilberta-Maria Hobincu și Maria-Alina Cojan, care ne-au împărtășit din experiențele lor din misiune și au răspuns la întrebările puse de elevi.
Cu gând de mulţumire lui Dumnezeu la final s-a celebrat Sfânta Liturghie rugându-ne cu toţii pentru evanghelizarea popoarelor și subliniind dorința ca fiecare dintre noi să fie misionar în propria viață.
Un fapt deosebit a fost aportul pe care seminariştii l-au adus la realizarea şi organizarea acestui simpozion care au fost coordonaţi de doamna Mariana Sofronie, profesoară de Catehism la liceul nostru.
"Bucură-te, tu, care eşti plină de har, Domnul este cu tine, tu eşti binecuvântată între femei" (Lc 1, 28).
Cu prilejul Solemnității Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, în sala amfiteatrului Liceului Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” a avut loc Masa Rotundă cu tema: „Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria în gândirea patristica și dogmatică”.
S-au discutat diferite teme cu privire la această dogmă și s-au citat diferiți sfinți părinți. Corurile Institutului Teologic Franciscan și al Liceului Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” dirijate și acompaniate de pr. Ciprian Antălucă și pr. Cristian Dumea au interpretat diferite piese în cinstea Neprihănitei. Programul s-a terminat în Capela Institutului cu Oficiul Vesperelor în limba latină.